Arta plierii hârtiei

Cuvântul origami vine din verbele japoneze pentru „a împături” (oru) și „hârtie” (kami, care devine gami la unire cu alt cuvânt — fenomen fonetic obișnuit în japoneză, numit rendaku). În forma sa clasică, regula e simplă și strictă: un singur pătrat de hârtie, fără tăieturi, fără lipici — totul ia naștere doar din cute. Variantele mai libere, cu tăieturi sau cu mai multe piese îmbinate, au și ele nume proprii — kirigami, origami modular — explicate în glosar, mai jos.

Rădăcini ceremoniale

Înainte să fie artă sau joc, plierea hârtiei a fost ceremonie. În Japonia feudală, hârtia era o resursă prețioasă, iar formele împăturite marcau puritate și respect: shide, fâșii de hârtie în zigzag atârnate la altarele shintoiste, sau noshi, atașate darurilor oficiale. În perioada Muromachi, la curtea samurailor s-a format o adevărată etichetă a împăturirii ceremoniale (origata), cu reguli precise despre cum trebuia împăturită hârtia care însoțea un cadou, în funcție de ocazie și de rangul destinatarului.

Tradiții paralele

Origami-ul japonez nu e singura tradiție de acest fel. În China s-a dezvoltat independent zhezhi, folosit inclusiv la ofrande funerare, sub formă de lingouri de hârtie împăturită. În lumea hispanică, papiroflexia a crescut din figurine populare precum pajarita, pasărea de hârtie despre care a scris, între alții, Miguel de Unamuno (sub numele glumeț de „cocotologie”). Cele trei tradiții s-au dezvoltat separat, secole la rând, înainte ca schimburile culturale din secolul XX să le apropie sub numele, azi universal, de origami.

Repere istorice

• Secolele XIV–XVIEticheta origata se formalizează în Japonia feudală, în perioada Muromachi.
• 1797Senbazuru Orikata (aproximativ, „cum se pliază o mie de cocori”) — cea mai veche carte păstrată cu instrucțiuni de origami, despre cocori legați între ei dintr-o singură foaie (inclusiv cu tăieturi, deci dincolo de regula clasică de mai sus).
• 1911–2005Akira Yoshizawa ridică origami la rang de artă: dezvoltă plierea umedă și un sistem de simboluri pentru diagrame; acesta a fost completat de Samuel Randlett și Robert Harbin și a devenit standardul din cărțile de origami (sistemul Yoshizawa–Randlett, folosit și aici).
• AstăziPrincipiile origami au trecut granița artei: modelul de pliere Miura-ori (propus de astrofizicianul japonez Koryo Miura) a fost studiat pentru panouri solare pliabile pentru sateliți, iar principii înrudite sunt cercetate pentru stenturi medicale și structuri pliabile — domeniu numit „origami rigid”.